În monografia netipărită încă, distinsul P. Fiță arăta : Din documentele existente la școala Cărpiniș, inserate într-o lucrare monografică, alcătuită de către un grup de profesori de la școlile Cărpiniș și Radoș, ar rezulta că școala din Cărpiniș, ar fi atestată printr-un proces verbal abia în 1884. Există martori care, au arătat că au urmat cursurile școlare înainte de acestă dată, Într-un document din 1838 se stipula că sătenii erau lipsiți de binefacerile învățăturii. În acest an se înființează școli primare autorizate în aproape toate județele reședință de județ( Arhivele de Stat 1904)”.

Așa se explică faptul că în urma ordinului departamentului din lăuntrul din 16 decembrie 1935, subcârmuirea județului Gorj comunica în plașa Novaci 8 școli particulare, cu un număr de 198 școlari în satele: Baia, Novacii Streini, Pociovaliștea, Ciocadia, Aniniș, Dragoești, Bârlești și Gruiu (Arhivele Statului 1960).

     Tradiția arată că prin sate școlarii se adunau în casele învățătorilor sau pe lângă biserici. Un local propriu de școală Cărpiniș (care a fost demolat) a fost construit după Unirea Principatelor cam prin 1865-1870, pentru că, din surse orale se spune :

    Bătrânul C.I. Pigui :”Tatăl meu I.I. Pigui născut în anul 1862 a învățat carte, cu vechiul alfabet grecesc la Școala Cărpiniș. Și eu tot acolo”. Asemenea mărturii a făcut și Florea Brânză și I.G. Fiță(1888-1967). Anul începerii construcției unei școli la Cărpiniș a fost 1929 – director Al. Dănășel, primar I. D. Forțofoi, notar garant Gheorghe Gapșa. Localul urma să fie construit prin contribuția locuitorilor.

     Referindu-ne la baza materială a școlii Cărpiniș în decursul existenței sale, din documentele școlare rezultă că au fost ani școlari mai ales înainte de anul 1948, când elevii nu aveau cărți din cauză că acestea nu erau editate sau părinții nu le puteau cumpăra. Astfel, revizorul școlar Petre Pănoiu constată la 15 octombrie 1908 lipsa cărților de citire la clasa a treia iar revizorul școlar C. Lianu în procesul verbal încheiat în 22 noiembrie 1923 constată că “Elevii clasei a doua n-au cărți deși au trecut două luni de la începerea cursurilor.”

     După reforma învățământului din anul 1948 școala primară din Crasna Deal devine școală Generală cu clasele I-VII. Cum localul școlii respective avea numai două săli de clasă și nu se putea asigura spațiul necesar desfășurării curusrilor chiar prin alternare, începând cu anul școlar 1949-1950 școala elementară Cărpiniș preia de la școala Crasna Deal ciclul gimnazial devenind școală general cu clasele I-VII. Elevii săraci din satele învecinate satului Cărpiniș care urmau clasele V-VII erau cazați în internatul școlar improvizat în casele lui Dică Dănășel și Ion Albă care nu mai erau locuite, proprietarii respectivi având case în Novaci și Turbați.

     În present funcționeaza trei școlii gimnaziale și trei școli primare: Școala Generală Dumbrăveni(I-VIII), Școala Generală Cărpiniș(I-VIII), Școala Generală Radoș(I-VIII), Școala Primară Crasna Deal, Școala Primară Drăgoești și Școala Primară Aniniș.

Link-uri utile

Contact

Phone:0253/474122

Email:scgeneralacarpinis@yahoo.com

Web:scoalageneralacapinis.jimdo.com