Comuna Crasna este situată în nordul județului Gorj. Județul Gorj, situat în nordul Olteniei se învecinează la est cu judetul Vâlcea, la vest cu județele Caraș-Severin și Mehedinți, la nord cu județul Hunedoara, iar la sud cu județul Dolj și Mehedinți.

 

     Denumirea de Gorj, sub care apare acest ținut, începând cu secolul al XIV-lea, derivă din slavonă și înseamnă “Jiul de Sus” și s-a definit ca unitate administrativă, până la începutul secolului al XX-lea, formă sub care s-a menținut până în anul 1984.

 

      Din acest județ face parte și comuna Crasna formată din satele : Aninișul din Deal, Aninișul din Vale, Radoș, Cărpiniș, Crasna din Deal, Crasna din Vale, Dragoești, Dumbrăveni și Buzești, având reședinta în satul Cărpiniș, care se află cam la jumătatea distanței dintre satele cele mai îndepărtate Drăgoești și Aninișul din Deal.

 

   De altfel unele cătune se ridică mult pe plaiurile însorite ale Parângului(Aninișul din Deal, Burlești, Grueț, Ciorani, Brădățel, Merișor, Grind, Drăgoești etc.).

În nordul comunei se găsește masivul Parâng din care următorii munți sunt administrați de comună : Florile Albe (1673), Mocirla, Molidvișul, Muncelu (1495), Groapa (1737), Coasta Crainicului, Măcăria, Tărtărau (1959).

Spre nord creasta principală a Parângului emite de asemenea trei culmi : prima, în dreata Lotrului, a doua cuprinsă între Lotru și Jiet, iar a treia între Jieț și pârâul Izvoru.

Link-uri utile

Contact

Phone:0253/474122

Email:scgeneralacarpinis@yahoo.com

Web:scoalageneralacapinis.jimdo.com